O dragoste episodul 14 (rezumat)

32,661

Kivilcim este foarte surprinsă când află marele secret al lui Omer. Chiar dacă îi pare rău pentru el, ea îi spune că nu va putea să fie împreună cu un bărbat căsătorit, chiar dacă este o căsătorie falsă.
Când merge acasă, Kivilcim îi găsește pe Mustafa și pe Nilay și chiar dacă nu îi convine situația, Kivilcim nu zice nimic și acceptă să îi găzduiască.
Doamna Sonmez este uimită de aptitudinile lui Mustafa în bucătărie. El îi povestește că la început a lucrat la bucătărie în unul din hotelurile familiei și că și-a dorit foarte mult să devină un bucătar faimos dar părinții lui nu au fost de acord din cauza poziției lor sociale.
Nursema și Pembe merg la casa lui Kivilcim să îl convingă pe Mustafa să se întoarcă acasă dar el le spune că nu intenționează să se întoarcă fiindcă a fost foarte jignit de tatăl lui.
Doamna Sonmez intervine și o sfătuiește pe Pembe să le dea puțin timp să se gândească, dealtfel, ea consideră că fac parte din familie și se bucură să îi găzduiască.

Fatih face tot posibilul pentru ca Doga să se întoarcă la el. Încet, încet, între ei lucrurile par să se liniștească.

Umut este foarte bolnav. După ce Alev îl sună de câteva ori la telefon iar el nu îi răspunde, ea își dă seama că ceva s-a întâmplat și când merge acasă la el, îl găsește în stare de inconștiență.
După ce cheamă medicul, Alev o sună pe Nursema și îi spune că Umut are febră mare și cineva trebuie să stea cu el pentru a-i da medicamentele iar ea trebuie să meargă la o întâlnire de serviciu pentru două ore.
Nursema merge imediat acolo și îl îngrijește pe Umut cât timp lipsește Alev. Mai târziu, Umut se simte mai bine și o sună și îi spune că o iubește.

Abdullah o sună pe Alev și o invită să se întâlnească pentru a discuta ce se poate face pentru a-i împăca pe Fatih cu Doga.
Alev îi zice să stea liniștit fiindcă Fatih și Doga se iubesc foarte mult și este sigură că nu vor divorța.

Alev și Omer se întâlnesc din întâmplare într-un local și stau de vorbă. O femeie îi vede și o anunță pe Leman.
A doua zi dimineața, Leman merge acasă la familia Unal și le spune că numele femeii care vrea să o despartă de Omer, este Alev Arslan. Pembe şi Abdullah rămân foarte uimiți să audă asta.

Obțineți actualizări în timp real direct pe dispozitivul dvs., abonați-vă acum.