O dragoste episodul 7 (rezumat) Fatih află că Doga își continuă studiile

25,162

Pembe este foarte dezamăgită când îl vede pe Abdullah intrând în biroul lui Alev cu un buchet mare de trandafiri în mână. Ea pleacă acasă fără să zică nimic. Abdullah merge și el imediat după ea. Pembe îl acuză că între el și Alev există o relație și îi reproșează că ei nu i-a cumpărat niciodată flori. El îi spune că ar trebui să aibă încredere în el și că a făcut acel gest doar pentru a-și cere scuze de la Alev.
Alev îi povestește lui Kivilcim ce s-a întâmplat iar Kivilcim merge la Pembe și îi spune că a înțeles greșit vizita lui Abdullah și că nu este vina surorii sale.

Omer află că una dintre femeile care au dat-o în judecată pe Kivilcim este soția unui prieten și vorbește cu el iar acesta își convinge soția să își retragă plângerea înainte ca ele să ajungă în sala de judecată.
Mai târziu, Omer îi spune lui Can că a rezolvat această problemă, dar îi cere să nu îi spună lui Kivilcim că a fost implicat în asta.
Can o sună pe Kivilcim și o anunță că femeile și-au retras dosarul. Kivilcim se bucură dar i se pare ciudat că s-au retras așa din senin.
Doga află de la Nilay că Omer a avut un frate geamăn care semăna perfect cu el și care a murit într-un accident de mașină.

Kayhan este foarte deranjat de faptul că Omer nu a vrut să facă afaceri cu el și să cumpere hotelul care lui i-ar aduce un mare câștig și încearcă pe altă cale să își atingă scopurile instigandu-l pe Fatih împotriva lui Omer și a lui Abdullah.

Nursema acceptă invitația lui Umut și merg împreună la un local.

Fără ca Kivilcim să știe, mama ei și Fatma îi aranjează o întâlnire cu un profesor pe nume Nazim care este și el divorțat. Ele vor să aibă pe cineva alături și să nu mai fie singură.
A doua zi, Nazim merge la biroul prietenului său, Can pentru a-i cere ajutorul într-o problemă. În timp ce Nazim îi povestește că a cunoscut o femeie interesantă și îi arată fotografia ei, intră Omer iar Can le face cunoștință. Omer vede poza lui Kivilcim pe telefonul lui Nazim.

Nilay află că Doga merge la școală și îi spune lui Fatih.
Când Fatih merge la școală o ceartă pe Doga că l-a mințit și o ia de braț să o ducă acasă. Doga nu vrea să meargă iar el se enervează și o târăște după el.
Kivilcim aflase și ea cu puțin timp în urmă de la Cimen că Doga a reînceput studiile și merge bucuroasă la școală să o felicite dar când ajunge la școală vede scena dintre Fatih și Doga. Kivilcim vrea să o ia pe Doga acasă.

Obțineți actualizări în timp real direct pe dispozitivul dvs., abonați-vă acum.