Poveste din Anatolia episodul 1 (rezumat)

11,048

Taner este un inteligent tânăr inventator într-un mic oraș din Anatolia. După ce tatăl lui a murit, el devine capul familiei și trebuie să renunțe la universitate.
Chiar dacă au trecut ani de când iubita lui din copilărie, Dilek, a părăsit orașul, el nu o poate uita. Unul dintre cele mai mari vise ale lui Taner, care trăiește cu speranța de a o reîntâlni pe Dilek într-o zi, este să prezinte lumii avionul pe care l-a construit împreună cu verii lui, Ramazan și Veysel.

Compania de aviație la care au aplicat recent, îi contactează și îi anunță că vor trimite 2 ingineri în trei zile să vadă avionul. Această veste îi face pe verișori foarte fericiți, dar au o problemă. Motorul s-a ars în timpul testării avionului și trebuie să găsească un nou motor până la sosirea lor.

Taner locuiește cu mama lui, cu sora sa Zahide care este divorțată și cei trei copii ai ei. El lucrează cu unchiul lui care organizează nunți.
Mama lui vrea să îl căsătorească cu Elif, o tânără asistentă medicală, care îl place.

Ramazan este un tânăr amuzant, optimist și energic. Este șomer, îndrăgostit de fiica primarului, Asuman.
Veysel este căsătorit cu Cemile, pe care o iubește din copilărie și lucrează într-un atelier de reparații. Socrul lui este un stomatolog bătrân și morocănos.
Muammer și Huseyin, tații celor doi verișori nu își vorbesc de ani de zile, dintr-un motiv pe care nici ei nu și-l amintesc. Ei sunt atât de diferiți că în timp ce unul se ocupă de distracție la nunți, celălalt se ocupă de înmormântari. Familiile păstrează legătura pe ascuns.

Băieții trec prin tot felul de peripeții pentru a face rost de un motor pentru avionul lor.
Noaptea, din Muntele Gonul de lângă oraș cad pietre mari și blochează drumul spre oraș. A doua zi sosesc inginerii și cei trei verișori se duc după ei în locul unde drumul este blocat. Acolo, găsesc un bărbat și o femeie și crezând că ei sunt inginerii pe care îi așteaptă, îi duc la atelier și le arată avionul. Atunci află că ei de fapt sunt geologi și au venit să examineze cauza pentru desprinderea pietrelor din munte.
Inginerii sosesc mai târziu și așteaptă pe drumul blocat dar neavând semnal la telefon, nu pot să îi contacteze pe băieți și se întorc din drum.
Taner află mai târziu că femeia geolog este prietena lui din copilărie, Dilek.
Nici Dilek nu l-a recunoscut, dar îl vizitează mai târziu acasă la bunicul lui.
După o mică conversație, Taner află că ea va rămâne acolo doar 5 săptămâni și merge la verii săi și le spune că în acest timp vrea să îi câștige inima.

Articol original scris de Tolbacudetoate©.

Obțineți actualizări în timp real direct pe dispozitivul dvs., abonați-vă acum.