Pretul fericirii – episodul 43 (rezumat)

4,384

Erim a fost împușcat de tatăl lui Yildiz și este în stare critică. Ender și surorile lui o învinuiesc pe Yildiz iar Halit pe mama ei. Zehra și Lila se decid să îi ceară lui Halit să divorțeze de Yildiz iar Ender îi spune că va lua custodia copilului pentru că nu e în siguranță cu el. În timpul operației este nevoie de transplant de sânge și cum Halit nu poate să doneze fiindcă a luat medicamente, Kaya își amintește că au aceeași grupă sanguină și îi donează el. Când operația se termină cu bine și Erim este în afara pericolului, Halit îi trimite pe toți acasă și rămâne doar el cu Ender la spital. Nu îi mai ia apărarea lui Yıldız în fața fiicelor lui și o tratează foarte rece iar ea își dă seama că de acum înainte nimic nu va mai fi la fel.

Kaya observă cum se comportă toți cu Yildiz și cu mama ei. Se oferă să o conducă el pe Asuman în autogară fiindcă pleacă din oraș, apoi o invită pe Yildiz la o cafenea și o sfătuiește să nu mai accepte comportamentul lor. Ender află și îi spune lui Kaya că o deranjează faptul că el vorbește cu Yildiz știind că e dușmana ei. Kaya nu înțelege de ce nu lasă totul în urmă acum când ei s-au împăcat și îi spune să se gândească bine ce vrea.

Yigit, fiul lui Ender și a lui Kaya, a avut o viață grea în familia adoptivă pentru că tatăl lui era un bețiv și îi bătea zilnic pe el și pe mama lui. Caută informații despre Ender pe internet și află că mai are un fiu. Se decide să o găsească și să o întrebe de ce l-a dat spre adopție. Singura cale prin care poate să ajungă la ea este să se angajeze la firma lui Halit; nu are studiile necesare dar se bazează pe faptul că e foarte inteligent și are o memorie atât de bună încât nu uită nimic.

Elif îi invită pe Zeynep și pe Alihan la o petrecere. A invitat-o și pe Hazal, o fostă iubită de-a lui Alihan și i-o prezintă lui Zeynep dar nu îi spune cine este. Cele două se împrietenesc repede și Zeynep vrea să o angajeze la firma lor. Alihan nu îi spune că a fost iubita lui, doar că el nu vrea să lucreze pentru ei însă Zeynep îl ignoră și a doua zi o angajează. Alihan se decide să îi spună despre ei dar chiar atunci apare Elif și îi zice ea lui Zeynep că în trecut cei doi au avut o relație deschisă timp de mulți ani.

Erim nu vrea să se mai întoarcă acasă pentru că nu se simte în siguranță acolo și îi trezește amintiri neplăcute. Îl convinge pe Halit să îl lase să locuiască cu Ender și în plus îl roagă să se mute și el cu ei până se va însănătoși. Halit este de acord. Merge acasă și îi spune lui Yildiz că el se mută cu copilul la Ender o perioadă și că vrea să divorțeze.

Obțineți actualizări în timp real direct pe dispozitivul dvs., abonați-vă acum.