Pretul fericirii – Episodul 7 Sezonul 3 / rezumat
Halit este surprins când Yıldız îi spune că vrea să divorțeze fiindcă până acum nici o femeie nu l-a părăsit ci întotdeauna el a fost cel care s-a despărțit de soțiile și iubitele lui. Îi spune avocatului său să pregătească actele de divorț dar e bulversat și nehotărât iar Şahika observă asta.
Kaya este avocatul lui Yildiz și o sfătuiește să se mute din casa lui Emir până la încheierea divorțului. Yildiz nu are unde să meargă iar Emir îl întreabă pe Caner dacă ar putea să stea la ei. Caner acceptă însă Ender nu e încântată că va locui în aceeași casă cu Yildiz, mama ei și copilașul. Totuși până la urmă se înțeleg destul de bine.
Halit nu intenționează să ia custodia copilului fiindcă nu ar putea să despartă un bebeluș de mama lui dar Sahika face tot posibilul să îl convingă că Yildiz și Emir sunt împreună. La insistențele ei, Halit îl pune pe Sitki să o urmărească pe Yildiz. Şahika îl convinge pe Emir să se întâlnească cu Yildiz pe ascuns, seara târziu. Totul pare să meargă cum plănuise ea: Yildiz îl vizitează pe Emir seara, Halit află despre asta și merge furios la ei însă când ajunge acolo e surprins să vadă că Yildiz și Emir nu sunt singuri, ci Zehra, Lila, Ender și Caner sunt și ei acolo. Caner este cel care și-a dat seama ce urmărește Şahika și i-a dat planul peste cap iar acum Halit nu mai are nici o suspiciune în privința lui Yildiz.
Ender nu crede că Leyla este sora lor dar deocamdată prioritatea ei e să o demaște pe Sahika, apoi se va ocupa și de Leyla.
Kaya si Leyla se plac și toți din jurul lor observă, inclusiv Ender. Leyla regretă că i-a spus o mulțime de minciuni lui Kaya și într-un final se decide să îi spună tot adevărul despre ea, însă e prea târziu fiindcă soțul ei o găsește și îi spune chiar el lui Kaya că e căsătorită cu el și că numele ei este Ayşe.
Ender îl așteaptă pe Erim în fața școlii fiindcă Halit nu îi dă voie să îl viziteze acasă. Acolo se întâlnește cu Yiğit și îl întreabă ce mai face apoi îi spune că și ea este bine, s-a recuperat aproape complet după acel accident și că toate rănile se vindecă după un timp. Când apare Erim, Ender îi invită pe amândoi acasă la ea ca să ia masa împreună. Îi spune lui Erim să le ia și pe Zehra și pe Lila și să îi zică lui Halit că îl vor vizita pe frățiorul lor. Yigit refuză fiindcă nu vrea să fie în plus la întâlnirea lor de familie dar la insistențele lui Ender, merge și el acolo și este surprins să vadă cât de bine se înțeleg toți cu Yildiz. Ender îi spune că toți se cunosc bine și știu de ce sunt capabili dar la nevoie au fost alături unii de alții.
Halit se bucură că copiii lui îl iubesc pe frățiorul lor și că îl vizitează des însă și-ar dori ca toți să locuiască cu el și e nefericit când se vede singur în casă.
Şahika își dă seama că Yigit și Lila sunt împreună, dar ascund relația lor de familie. Îi amintește lui Yigit că i-a cerut să se îndepărteze de ea însă Yigit îi spune că până acum a făcut tot ce a vrut ea dar în privința aceasta nu o va asculta. Sahika îl avertizează că dacă va continua astfel, nu îl mai ajută să afle cine este tatăl lui. Mai târziu Yigit o mai întreabă o dată pe Lila dacă e sigură că vrea să fie împreună cu el știind că are o viață modestă și când fata îi răspunde că e sigură, el o cere în căsătorie.
Yildiz merge acasă la Halit să semneze actele de divorț iar de data aceasta, ea este surprinsă când Halit îi propune să încerce să-și salveze căsnicia.
Notă : Numerotarea episoadelor nu corespunde cu cea de la TV.
Episodul 7 varianta TV corespunde episodului 6 de pe site-ul nostru.