Secrete de familie episodul 36 (rezumat)

13,239

Ilgaz nu îi spune lui Ceylin despre biletul găsit. Nu vrea sub nici o formă să fie implicată și începe o operațiune secretă în care îl implică doar pe Eren.
Tot ei ascund de Pars raportul percheziției din casa lui Neva pentru că s-a găsit o sumă de bani și nu vor să îl supere și cu asta, până nu află de unde provin.
Echipa unită în jurul pierderii Nevei, va găsi un Pars ambițios și furios pe care nu l-a mai văzut până acum. Așa-numitele echilibre de neclintit din cadrul echipei încep să treacă prin teste mari, inclusiv relația recent înfloritoare dintre Derya și Pars.


Pars se supără foarte tare când află că ei îi ascund lucruri despre anchetă și fiind superiorul tuturor, îi ceartă pe toți și îi amenință cu concedierea, inclusiv pe șeful lui Eren.
Eren riscă cel mai mult și îl roagă pe Ilgaz să spună despre biletul pe care l-a primit dar el nu vrea cu nici un chip.

Pars îi lămurește în legătură cu banii găsiți în casa Nevei. Când era încă în vacanță cu Cuneyt, ea l-a sunat și i-a spus că Cuneyt a furat bani de la Yekta și i-a ascuns în casa ei. Ea și Cuneyt au avut o ceartă mare pe tema asta. L-a rugat pe Pars să le duca banii dar Pars a refuzat insistând să îl părăsească. Neva s-a supărat pe Pars și de atunci nu i-a mai răspuns la telefon.

În timp ce Neva vorbea cu Pars la telefon, bărbatul de care s-a îndrăgostit Aylin era în apropiere și o asculta cu interes.
După apelul telefonic a avut loc încăierarea în urma căreia Cuneyt a fost arestat.
Neva s-a întors în oraș. Metin a întâlnit-o întâmplător în aeroport. Metin lucrează ca sofer si bodyguard pentru Haluk, un afacerist. Haluk a fost în același avion cu Neva și i-a spus lui Metin că ea a plâns pe parcursul întregii călătorii. După aceea ea s-a întâlnit cu Yekta. Tolga, stagiarul lui Ceylin, era în zonă și îi privea. Serdar o urmărea și el pe Neva când ea s-a întors acasă. Apoi ea a mers la un salon și și-a vopsit parul iar Burak, jurnalistul care s-a împrietenit cu Cinar era în zonă. Deci toți aceștia ar putea să aibă o legătură cu moartea ei sau să știe ceva.

Cealaltă femeie care a fost ucisă este identificată. Numele ei este Elif și era așteptată să depună mărturie la un proces.
Ilgaz și Eren încearcă să afle cine a lăsat biletul pe mașină, se interesează despre toți clienții și angajații care se află în hotel și vor să trimită o politista care seamănă cu Ceylin în locul ei. Ei trimit biletul la laborator pentru a fi verificat de amprente dar într-o clipă de neatenție a colegei lor cineva îl ia și i-l trimite șefului lui Eren iar el i-l arată lui Pars.
Pars îi ceartă din nou pe Eren și pe Ilgaz. Apoi îi spune lui Ceylin că ea ar putea să ajute la prinderea criminalului și ea este de acord să meargă la hotel.
Ilgaz este extrem de îngrijorat pentru ea și se iau măsuri pentru a asigura protecția ei însă nimic nu merge conform planului. Ceylin ar trebui să meargă direct în cameră dar un grup de nuntași o opresc pe hol și o roagă să le facă poze. Ajunge în camera de hotel și lasă cuțitul unde i s-a cerut dar înainte să plece, sună telefonul și ea răspunde si i se spune să meargă singură în parcare dacă vrea să cunoască persoana care a chemat-o acolo.
Cinar continuă să facă necazuri și îi spune lui Burak că a fost găsit un băiat în viață în fântână. După aceea Mehmet Can dispare din salon.

Articol original scris de Tolbacudetoate©.

Obțineți actualizări în timp real direct pe dispozitivul dvs., abonați-vă acum.