Îndrăgostiți din interes episoadele 24-25 (rezumat) Ozan și Esra se sărută

2,399

Menekse și Zumrut merg în oraș să îl urmărească pe Yalcin. Când îl vede discutând cu o femeie la o cafenea, Menekse crede că Yalcin o înșeală. Furioasă, merge acasă și îi aruncă toate lucrurile de pe balcon. Supărat că soția lui nu are încredere în el, Yalcin pleacă de acasă dar înainte să plece îi strigă că nu se va mai întoarce niciodată la ea nici dacă îl roagă.

Esra își dă demisia de la companie și rămâne să lucreze la cafenea cu mama ei.
Ozan nu înțelege motivul pentru care a plecat de la firmă.
După o săptămână, la companie are loc un eveniment important. Ozan și Esra vor fi premiați pentru campania lor. Cagla îi spune lui Ozan că Esra trebuie să participe neapărat.
Cinar merge la cafenea să o vadă pe Esra.
‌ Ozan merge și el la cafenea să discute cu Esra. Eko îi spune că Esra este plecată dar Ozan îi zice că știe unde să o găsească. Cinar îl vede pe Ozan și se întreabă ce caută acolo. El îl urmărește și când îl vede discutând cu Esra își dă seama că a existat o relație între ei.
Ozan o găsește pe Esra la locul unde ea obișnuia să meargă când era tristă. El o întreabă de ce nu este fericită dar ea evită să îi răspundă.
Ozan îi spune că în acea seară va trimite o mașină după ea pentru a merge la ceremonia de premiere.
Esra o duce pe Zeynep cu ea.
Zeynep și Musa se plac de la prima vedere.
La premiere, Esra ține un discurs care îl impresionează atât pe Ozan căt și pe ceilalți. Cagla îi spune cât de mult o apreciază și că o așteaptă să se întoarcă la companie.

Eko și Esra pun la cale un plan pentru ca părinții lor să se împace. Menekse și Yalcin se întâlnesc dar sfârșesc prin a se certa din nou.
Ozan își dă seama că Esra a plecat de la serviciu pentru a-l evita și decide să facă tot posibilul pentru a o convinge să se întoarcă. Pentru a putea să meargă în cartier, el se înțelege cu Elif să o ducă pe Zumrut în vizită la o rudă apoi merge la cafeneaua lui Esra și lucrează de acolo. Seara, o ajută pe Esra să închidă cafeneaua. Înainte să plece, Ozan îi spune că acum este sigur că îl evită fiindcă îi este teamă să se apropie de el. În felul acesta el o provoacă să se întoarcă la companie.

Cinar îi spune lui Ozan că a aflat că Esra a fost soția lui. El îi reproșează că i-a ascuns asta, mai ales că atunci când i-a mărturisit că este îndrăgostit de ea ar fi putut să îi spună adevărul și atunci ar fi stat deoparte dar îl atenționează că acum este hotărât să lupte pentru ea.
Cinar merge acasă și îi spune tatălui său că nu mai acceptă să lucreze ca stagiar și vrea să fie în consiliul de administrație al companiei. A doua zi, tatăl său îi transferă toate acțiunile lui de la firmă.

Zumrut regretă că a fost cu ideea ca ea și Menekse să îl urmărească pe Yalcin. Ea spera că se vor împăca dar acum a aflat că vor să divorțeze. De aceea încearcă să îi ajute pe cei doi să se împace.

Esra se întoarce la serviciu.
Între Ozan și Cinar există o mare tensiune, fiecare se străduiește să nu o lase pe Esra singură cu celălalt.
Cinar are nevoie de o asistentă și îi propune Esrei să accepte să lucreze pentru el. Esra acceptă iar el o invită în acea seară la cină pe motiv că vor discuta mai multe detalii despre asta.

Pentru a o împiedica pe Esra să meargă la întâlnirea cu Cinar, Ozan îi cere să rămână după program pentru a finaliza proiectul la care lucrează, pe motiv că a doua zi dimineața are nevoie de el. El rămâne cu ea să o ajute până seara târziu. Ozan încearcă să discute cu ea despre sentimentele lui dar Esra vrea să plece. El o sărută iar în momentul acela apare Cagla și îi vede.

Obțineți actualizări în timp real direct pe dispozitivul dvs., abonați-vă acum.