Nehir episodul 16 (rezumat)
Nehir se întâlnește la restaurant cu Cemil, un tip pe care vrea să îl înșele. Când pleacă, tipul îi spune că o va conduce acasă dar o duce într-o pădure iar Nehir scapă cu greu din mâinile lui, după ce îl lovește în cap cu o piatră.
Hakan trece pe acolo chiar atunci și își trimite oamenii să se ocupe de Cemil iar el o duce acasă pe Nehir.
Următoarea zi o vizitează și o asigură că tipul nu o va mai deranja niciodată.
Mai târziu, Nehir și Zerrin îl caută pe Cemil la magazinul lui și când află că a dispărut, îl sună pe Hakan și se întâlnesc cu el ca să îl întrebe unde este. Hakan le spune că oamenii lui l-au dus la spital și că nu a pățit nimic.
Nehir îl întreabă dacă ultimele lor întâlniri chiar au fost coincidențe iar Hakan îi spune că Nazim l-a rugat să o urmărească și să se asigure că este bine.
Nazim află că Nermin a răspuns bine la tratament și că se va însănătoși. Când află și faptul că ea i-a ascuns lucrul acesta pentru că spera că se vor împăca, îi închiriază o locuință în oraș și deschide procesul de divorț.
După aceea o sună pe Nehir și îi cere să îi mai dea o șansă iar Nehir se întoarce la el.
Pentru că Nermin și Ayse se vor muta doar următoarea zi, Nazim și Nehir petrec noaptea la cabană, unde el o cere în căsătorie într-o atmosferă romantică.
Tarik este șantajat de tipul care știe că l-a ucis pe Halil.
Îi spune lui Fulya că cineva l-a amenințat că îi va zice lui Kemal de el și Zahra și astfel o convinge să își vândă mașina și să îi dea bani pentru a-i plăti șantajistului.
După aceea, tipul îl sună și îi spune că pe el nu îl interesează banii ci vrea să îl facă să plătească pentru ce a făcut. Îl pune să ardă banii, amenințând că altfel îi va trimite lui Kemal filmarea cu el și Zahra.
La finalul episodului, câinele lui Nazim îl găsește pe Halil.