Interviu cu Bariș Kilic în care vorbește despre carieră, faimă și viața de familie

7,434

În 2014, ai fost votat cel mai sexy bărbat din Turcia de revista Hürriyet Pazar. Au trecut 7 ani. S-a schimbat ceva?
Baris:
M-am schimbat față de cum eram acum 7 ani. În acel moment, am primit o astfel de onoare dar timpul care a trecut, mi-a adus multe, în toate sensurile. Am descoperit și alte laturi ale mele. Sunt mai matur acum și cred că această maturitate este bună pentru mine.

Sub multe dintre postările tale, fanele ți-au scris: “Te mănânc”…
Baris:
Omului îi poate plăcea o persoană, nu este nicio problemă cu asta. Dar punctul la care am ajuns cu social media este foarte neliniștitor. Toată lumea se vede ca proprietar al tuturor. Ei spun: “Dacă ești în acest mediu, îți voi da orice comentariu vreau.”

Pe de o parte, ești căsătorit, fericit, ai copii, pe de altă parte, ești un bărbat dezirabil. Cum obții un echilibru?
Baris:
Indiferent în ce situație m-am aflat, am avut întotdeauna un echilibru în viață.

Ești expus la părțile urâte ale rețelelor de socializare?
Baris:
Rețelele de socializare au devenit un loc fără frontiere. Au devenit o traumă socială. Sunt unii care gândesc: “Ce pot face pentru a face această persoană nefericită?”. Au fost chiar persoane care au încercat să editeze diferite fotografii cu mine din scene de sărut din seriale și le-au trimis soției mele ca să o supere.

Ai primit oferte imorale?
Baris
: Se poate să nu primești astfel de oferte în sectorul nostru? Dar credeți-mă, le ignor, mă fac că nu am observat. Nu sunt împotriva unor astfel de lucruri. Ceea ce dăunează oamenilor este ceea ce vor să facă, dar nu pot. Dacă există un schimb reciproc, dacă ambele părți sunt mulțumite, atunci să facă ce vor.

Poți să rămâi fidel soției în ciuda atâtor propuneri?
Baris
: După ce eu și soția mea ne-am întâlnit, nu m-am amestecat în viața ei, nu m-am amestecat în intimitatea ei, si nici ea în a mea … Știam că dacă acest lucru escaladează, ne vom pierde unul pe celălalt. Prin urmare, am zis să ne continuăm viața împreună atâta timp cât ne dorim asta, cât timp suntem fericiți și ne facem bine unul celuilalt. Au existat suișuri și coborâșuri de-a lungul drumului, suntem cu toții oameni; unele situații supărătoare cauzate de faimă pot fi provocatoare. Dar și aici intră în joc poziția noastră față de viață și teama de a perturba fluxul obișnuit. În opinia mea, fidelitatea nu ține doar de înșelarea cu o altă persoană, ci simplul fapt de a avea o părere proastă despre soția ta este o formă mai urâtă de infidelitate. Am preferat sinceritatea.
Dacă aș fi singur, viața mea ar fi tot așa; mă văd cu prietenii, fac ce vreau, merg într-o excursie, ne-am format un ritm în căsătorie fără să ne copleșim reciproc.

La vârsta de 28 de ani, ai intrat în viața noastră cu serialul “Feriha”
Baris:
De fapt, nu am avut norocul pe care mi-l doream până la Feriha. Personajele pe care le-am jucat până atunci nu m-au adus în atenția publicului. Eram obosit și am început să am resentimente față de actorie. Când a venit oferta, am spus: “Nu am nimic de pierdut”. De asemenea, am simțit că va ieși ceva bun. Am jucat un episod și a doua zi viața s-a schimbat pentru mine.

Cu ani în urmă, ai spus într-un interviu: “Nu există săruturi false”. Poate cineva să fie cu adevărat afectat într-o astfel de scenă?
Baris:
Da, la urma urmei, se întâmplă un sărut acolo. De asemenea, pot înțelege publicul care se întreabă despre asta. Avem 200 de colegi în jurul nostru, încercăm să facem o scenă cu eficiență maximă. În ceea ce privește întrebarea ta, unele persoane pot fi afectate în timpul sărutului, dar prioritatea mea este ca scena să fie corectă.

Care este un obicei al tău despre care nimeni nu știe, cu excepția celor care te cunosc foarte bine?
Baris:
Am prieteni de toate vârstele. Îmi trăiesc viața cu plăcerea de a învăța ceva de la toată lumea.

Când ai râs ultima dată din toată inima?
Baris
: Casa noastră este ca o scenă de teatru. Copiii mei mă imită pe mine, rolurile mele, râd de ele în fiecare zi. Sunt un om care râde și plânge, ca oricine.

Te-ai căsătorit la 29 de ani. Apoi ai devenit faimos…
Baris:
Căsătoria mi-a adus noroc. După ce m-am căsătorit, cariera mea a luat avânt. Obișnuiau să spună: “Dacă te căsătorești, cariera ta s-a terminat”, dar pentru mine a fost exact opusul.

V-a adus acest interes din partea publicului vreo dificultate?
Baris:
Acesta este un proces inevitabil pentru toată lumea. Faptul că a existat mult interes pentru mine poate că a nelinistit-o pe soția mea la început, dar aveam o bază solidă și ne cunoșteam bine. A existat o oarecare gelozie la început, dar ne datorăm viața pe care o trăim actoriei, este o meserie, eram conștienți de asta. Soția mea m-a susținut întotdeauna.

Unde ți-ai cunoscut soția?
Baris:
La facultate. Ne-am cunoscut când aveam 22 de ani. Am avut fluxuri și refluxuri până când am decis să ne căsătorim. Eu am plecat în străinătate pentru studii pentru o vreme. Dar când m-am întors, sentimentele noastre nu se schimbaseră.

21 de ani de relație. Cum se schimbă dragostea de-a lungul anilor?
Baris:
Totul este transformat. După fiecare eveniment bun sau rău pe care îl experimentezi, te transformi în altceva. Lucruri complet diferite sunt adăugate sentimentului de iubire.

Ai doi băieți, de 13 și 11 ani. Cum te-a schimbat paternitatea?
Baris:
Întotdeauna mi-am dorit să am copii cât sunt tânăr, să împărtășesc viața cu ei cât am energie. Fiu cel mare s-a născut la un an după ce ne-am căsătorit. Odată cu venirea copilului, totul s-a schimbat din nou. Alte lucruri au început să fie discutate în casa. Obiectivele și temerile noastre s-au schimbat.

Pe micul ecran te urmărim de ani de zile ca om de afaceri, aranjat, la costum. În realitate, unde începe povestea ta?
Baris:
În Arguvan, într-un sat din Malatya.

Ce fel de viață ai avut?
Baris:
Tatăl meu este profesor pensionar, iar mama mea este casnică. Suntem trei frați. Am locuit într-o casă de chirpici, am avut animale. Electricitatea abia intrase în viața noastră. Am văzut sărăcia, obișnuiam să împărțim o pâine acasă. Dar eram fericiți.

Când ai venit la Istanbul?
Baris:
Ne-am mutat la Istanbul când eu aveam 6 ani, când tatăl meu a fost transferat pe un post aici. Viața mea s-a schimbat într-un mod complet diferit. Procesul de obișnuire cu viața orașului a fost dificil.

Ai studiat economia la Universitatea Marmara și ai master în administrarea afacerilor. Cum ai ajuns de aici la actorie?
Baris:
O persoană are nevoie de o șansă de a dezvălui o latură a sa. Am avut un prieten care a jucat în reclame. Într-o dimineață, era în drum spre o ședință foto de test pentru o reclamă. Am mers împreună la studio. Într-o cameră, toată lumea își aștepta rândul. Prietenul meu a părăsit sala un pic iar directorul de casting a venit atunci si a spus: “E rândul tău.” I-am spus că nu vreau așa ceva, dar când prietenul meu mi-a spus: “Încearcă-ți norocul”, m-am dus la filmare. Câteva zile mai târziu, au sunat. Regizorului i-a plăcut zâmbetul meu și am fost ales. Apoi mi s-a oferit un rol într-un serial.

Obțineți actualizări în timp real direct pe dispozitivul dvs., abonați-vă acum.