Kanal D va difuza serialul turcesc Doctorul Minune din 25 august

1,175

Kanal D va difuza de săptămâna viitoare serialul turcesc “Doctorul Minune” (Mucize Doktor), cu Taner Olmez în rol principal. Serialul începe miercuri, 25 august la ora 20:00 și va fi difuzat trei zile pe săptămână, de miercuri până vineri.
În Turcia, “Doctorul Minune” a cunoscut un succes uriaș, fiind deținătorul celor mai multe recorduri de audiență. A primit numeroase premii la categoriile: cel mai bun serial, cel mai bun actor, cel mai bun regizor și cel mai bun scenariu și a fost vândut în peste 30 de țări.

O distinsă unitate chirurgicală se răstoarnă cu susul în jos atunci când un nou rezident special se alătură echipei. Ali Vefa, noul chirurg rezident suferă de autism și întâmpină dificultăți de comunicare și socializare. Ali are și sindromul savantului și în ciuda dificultăților întâmpinate, respins de propria familie și crescut într-un sistem instituționalizat, se zbate să se adapteze fiecărei situații și cu sprijinul medicului Adil, ajunge un medic excepțional.
Ceilalți medici nu îl acceptă de la început dar treptat, Ali îi cucerește cu sinceritatea și dedicarea lui și în acest spital, el găsește familia pe care nu a avut-o niciodată.

Taner Olmez este actorul talentat care dă viață personajului principal și este  cunoscut din serialul Yaman, în care a jucat rolul lui Mert.
Tot în roluri principale vor fi actorii îndrăgiți Onur Tuna, care a cucerit publicul cu rolul lui Alihan în serialul “Prețul fericirii” și Reha Ozcan care a jucat rolul lui Fikri în “Povestea noastră”. Din distribuție fac parte și Sinem Unsal (Gulsum din “Dragostea în alb și negru), Hazal Turesan (Yasemin din “Fiicele doamnei Fazilet), Murat Aygen, Hakan Kurtas, Hayal Koseoglu, Ozge Ozder, Firat Altunmese.

Obțineți actualizări în timp real direct pe dispozitivul dvs., abonați-vă acum.