Poveste din Anatolia episodul 18 (rezumat)

2,476

Dilek îi arată mamei ei ceasul pe care i l-a dat ciobanul. Gulsum povestește că la puțin timp după ce Dilek s-a născut, soțul ei a făcut un accident. În mașină cu el mai era o femeie, care a murit. După aceea ea a găsit niște scrisori și a înțeles că acea femeie era amanta lui. El a ajuns la închisoare dar a evadat și mai târziu ea a primit vestea că a murit. Recent, ea a primit o scrisoare de la el din care a aflat că de fapt trăiește. Acum se întreabă cum a ajuns ceasul lui la cioban și îl roagă pe bunicul băieților să facă cercetari.

Veysel și Cemile primesc un răspuns pozitiv de la medicul recomandat de Elif. Cu un tratament potrivit, vor putea avea copii.

Taner și verii săi au construit centrala eoliană în comună, care va furniza energie electrică gratuită tuturor. Aceasta va fi inaugurată în ziua aniversării comunei Gedelli. Organizarea acestui eveniment special le revine verilor. Ei îi cer lui Selami să susțină un concert, dar când Selami se îmbolnăvește, decid să aducă o persoană surpriză pe scenă. Asuman va urca pe scenă cu pseudonimul Aşık Hüma și costumată ca să nu fie recunoscută. În cele din urmă, tatal ei află de față cu toți că ea s-a întors din Ankara și locuiește la Gulsum. Mama ei îi spune că nu îl va lăsa să îi controleze viața după regulile lui. După aceea el își scrie demisia.
Se pare că în tinerețe el a iubit o fată simplă din sat. Familia lui nu i-a permis să se căsătorească cu ea pentru că ei erau înstăriți și au vrut ca el să studieze și să urmeze o carieră. Munir era gata să lase totul în urmă și să fugă cu ea. I-a trimis o scrisoare dar ea nu a mers la locul întâlnirii. În locul ei au mers frații ei și l-au bătut. De atunci Munir nu mai crede în dragoste.

Articol original scris de Tolbacudetoate©.

Obțineți actualizări în timp real direct pe dispozitivul dvs., abonați-vă acum.