Poveste din Anatolia episoadele 30-32 (rezumat) Taner și Dilek se logodesc

9,243

Dilek fuge după ciobanul care trece pe stradă, crezând că este tatăl ei dar îi pierde urma.
Rifat îi salvează pe Taner și pe verii lui care au fost răpiți.


Taner și Dilek se logodesc. Evenimentul are loc acasă la primar. Dilek încurcă borcanele cu zahăr și sare, și toată lumea bea cafea sărată, doar mirele bea cafea dulce.

Cemile a aflat că sora ei este pe moarte.
Fadime se împacă cu tatăl ei și se mută înapoi acasă.

Elif și Serdar au prima întâlnire și continuă să descopere că au multe lucruri în comun.

Începe sărbătoarea Ramadan și Selami își ia sarcina de a-i anunța pe localnici cu toba când se apropie zorile și trebuie să mănânce. Cu ocazia asta, se răzbună pe tatăl lui care l-a scos afară din casă, bătând toba în fața casei lui toată noaptea, în fiecare noapte, ca să nu poată dormi. El și Keriman, continuă să locuiască în casa lui Sefer care nu a vrut să îi lase pe tinerii însurăței pe drumuri.

Mama lui Aziz se obișnuiește cu protezele și este din ce în ce mai bine. Doctorul de la spital le-a povestit cunoscuților săi despre tinerii inventatori și ei vor să publice un articol despre invenția lor într-un jurnal de știință. Sunt invitați să participe și la o competiție cu mașina pe care vor să o construiască.

La sfârșitul episodului, Dilek merge să îl caute pe tatăl ei pe munte.

În ciuda comicăriilor din serial, toate personajele au câte o poveste mai mult sau mai puțin tristă. De data aceasta aflăm povestea lui Rifat, care a fost mereu în umbra altora și a cărui mamă l-a comparat întotdeauna cu Taner și l-a umilit.
În acest episod, relația lui cu verii se îmbunătățește. Băieții află că hobby-ul lui este teatrul de umbre și îl invită să facă un spectacol la festivitatea de Ramadan, pe care au organizat-o. Rifat crede că se râd de el dar apoi își dă seama că sunt sinceri și acceptă. Toată lumea apreciază spectacolul lui.

Articol original scris de Tolbacudetoate©.

Obțineți actualizări în timp real direct pe dispozitivul dvs., abonați-vă acum.