Promisiunea episodul 7 (rezumat)

11,163

Serhat și Zumrut, urmăriți de oamenii lui Kudret, au ajuns cu mașina într-un lac. Serhat o scoate pe Zumrut inconștientă și frica de a o pierde îl lasă fără suflare. Când Zumrut își revine, ei găsesc o casă în apropiere și se adăpostesc și se încălzesc acolo. Mai târziu se întorc la acea familie și rămân peste noapte, iar relația lor merge din ce în ce mai bine.


Azimet face o înțelegere cu Kudret, să pună capăt dușmăniei dintre familii fără vărsare de sânge, încuscrindu-se, după vechile lor obiceiuri.

Serhat și Zumrut se opun căsătoriei dintre Suhandan și Hamit, nepotul lui Kudret dar Azimet o convinge pe Suhandan să accepte pentru că este singura modalitate prin care poate salva familia. Abbas se bucură că se încuscresc cu o familie bogată.
A doua zi sosește mirele Hamit și se cunoaște cu Suhandan. Kudret vrea să îi păcălească pe cei din familia Demirkan că renunță la răzbunare, ca să scape de amenințările lui Serhat. Se înțelege cu Hamit să o trateze bine pe Suhandan, să îi câștige încrederea și apoi să o facă să sufere.

Saniye îi spune lui Serhat că Azimet vrea ca ea să îl despartă de Zumrut dar ea nu are astfel de intenții.
Serhat îi renovează casa, să poată pleca.

Kudret cumpără cartierul unde locuiește familia lui Zumrut și vrea să demoleze toate casele dar Serhat intervine și o oprește. Apoi el invită familia lui Zumrut să locuiască temporar la conac.

Niyazi a fost eliberat datorită lui Serhat fiindcă l-a ajutat și i-a trimis un avocat. Niyazi îl amenință pe Abbas, care l-a abandonat, că îi va spune lui Serhat toate secretele lui. La sfârșitul episodului el îi spune lui Serhat că Abbas are o legătură cu moartea mamei lui.

Obțineți actualizări în timp real direct pe dispozitivul dvs., abonați-vă acum.