Rămâi lângă mine episoadele 1-2-3 (rezumat)

0 911

În centrul poveștii se află Demir, un tânăr chipeș, meticulos și strict, care de fapt este plin de compasiune, dar ascunde acest lucru în spatele regulilor și Selin, o tânără frumoasă, simpatică, plină de viață și foarte încăpățânată.
Demir are o carieră de succes ca arhitect.
El se întoarce în Istanbul după ce a lucrat în Japonia și cumpără 20 % dintr-o companie de arhitectură care urmează să falimenteze.
Se înțelege cu acționarul majoritar, Ekrem, ca el să nu se implice în deciziile lui timp de un an, fiind încrezător că ar putea salva compania printr-un management de succes.
Demir cumpără, de asemenea, și casa în care a copilărit, printr-un avocat.
Când ajunge în oraș și merge acasă, descoperă că Selin locuiește acolo.
Selin crede că este un hoț și îl lovește în cap încât își pierde cunoștința.
Când își revine, amândoi cheamă poliția și atunci descoperă că fiecare deține 50 % din casă întrucât au cumpărat-o de la 2 surori care și-au vândut părțile separat.

Demir și Selin sunt foarte încăpăţânaţi și refuză să se mute.
Demir vrea să păstreze casa în care a copilărit iar Selin nu renunță fiindcă și-a cheltuit toate economiile pentru renovări și decorațiuni și în plus are nevoie de grădină pentru animalele ei de companie.

Când Demir ajunge la noua sa companie, descoperă că Selin lucrează acolo ca designer de interior, ea fiind cea mai bună angajată a companiei.
Odată cu venirea noului șef, viața la locul de muncă se schimbă drastic pentru Selin și colegii ei care sunt ca o familie.
Demir face mari schimbări și are o mulțime de reguli noi, inclusiv interzicerea relațiilor romantice între angajați.
Din acest motiv, un cuplu proaspăt logodit, Bora și Merve se despart întrucât nici unul nu vrea să demisioneze.

Selin împreună cu colegii ei pun la cale un plan pentru a-l înlătura pe noul șef dar și pentru a-l convinge să renunțe la casă.
Întâi se interesează ce îi place lui Demir și descoperă că muzica clasică este favorita lui și că îi place mâncarea sofisticată.
Conform planului, Selin va face lucruri deranjante acasă, cum ar fi să asculte muzică rap, să gătească alimente mirositoare, să folosească parfumuri ieftine, etc. Și, cel mai important, dacă Demir se va îndrăgosti de cineva din companie, va trebui să ridice automat interdicția impusă cuplurilor.

Cu toate acestea,pe măsură ce conflictele continuă acasă și în companie, încep să apară sentimente între cei doi.

Obțineți actualizări în timp real direct pe dispozitivul dvs., abonați-vă acum.