Biografie Feyyaz Duman (Nazim – serialul Nehir)

2,290

Feyyaz Duman este actor de origine kurdă; s-a născut în Mardin, Turcia în anul 1982.
După absolvirea liceului și-a încheiat serviciul militar apoi s-a înscris la Universitatea Tehnică din Istanbul. A absolvit Conservatorul de stat, Departamentul Dans folcloric apoi a plecat în New York unde a studiat actoria la Colegiul Brooklyn. După 5 ani s-a întors în Turcia.

A debutat ca actor în anul 1999 în filmul de scurt metraj “Boran”.
Filmul “Annemin şarkısı” în care a dat viață personajului Ali a fost punctul de cotitură al carierei sale. Pentru acest rol a câștigat 4 premii la categoria “Cel mai bun actor” în cadrul festivalurilor internaționale de film Sarajevo, Duhok, Belgia și Antalya.

În anul 2017 a jucat în dramele “Zagros”“Birakma beni” și “Zor bir karar”, a avut o scurtă apariție în serialul “Intrusul” și a fost cooptat în distribuția serialului “Kadin” (Femeie în înfruntarea destinului). Datorită acestui rol Feyyaz Duman a devenit celebru în întreaga lume.
În anul 2020 a jucat alături de Meryem Uzerli în filmul Kovan și a primit rolul principal în serialul Nehir (Baraj).

Filmografie
Baraj / 2020-2021
Kovan /
2020
Yıkıntıları arasında / 2019
Kadin / Arif/ 2017-2019
Zor Bir Karar / Nezir / 2017
Zagros / 2017
Birakma beni / Adil / 2017
Mardan / Morad / 2014
Annemin Şarkısı / Ali / 2014
Tatlı Biber Diyarım / 2013
Si Tu Meurs, Je Te Tue / Azad / 2011
What Time It Is? (Kısa Film) / 2008
Fotoğraf / Faruk / 2001
Boran (Kısa Film) / 1999

Chipeșul actor s-a căsătorit cu iubita sa Zozan Şimşek în 4 septembrie 2019.

Obțineți actualizări în timp real direct pe dispozitivul dvs., abonați-vă acum.