Infidelul episodul 53 (rezumat)

12,719

La finalul episodului anterior, Derin i-a găsit pe Asya și pe Volkan pe jumătate dezbrăcați în sufrageria lui Asya. Cu toate acestea, își dă seama imediat că Asya a plănuit totul ca să o facă geloasă dar Volkan nu este convins.
A doua zi, Asya nu îi răspunde la telefon lui Volkan care o sună cu insistență. Îi spune lui Ali că ea trebuie să păstreze distanța față de el pentru că Derin nu vrea ca ei să vorbească. Desigur, i-a spus asta, știind că Ali îi va zice lui Volkan.
Seara, Volkan merge acasă la Asya și o întreabă dacă este adevărat că a plănuit ca Derin să îi găsească dezbrăcați. Asya neagă că a lăsat ușa deschisă și îi spune că poate Derin a găsit cheia lui Ali pe care el a pierdut-o recent. În același timp flirtează cu el. Volkan crede că Asya chiar vrea să se împace cu el și îi spune că nu este nevoie să se distanțeze din cauza lui Derin.

Pe de altă parte, Asya îi cere lui Derya să pună cheia lui Ali în cutia de bijuterii a lui Derin. Volkan o găsește și se gândește că Asya are dreptate și că Derin a acuzat-o pe nedrept din gelozie.

Derin continuă să îl folosească pe Onur pentru a-l face gelos pe Volkan. Lui Onur îi spune că ea și Volkan sunt pe cale să divorțeze.

Selcuk și Nil vor să plece în Maldive în luna de miere dar Ceren îi întoarce din drum spunând că se simte rău.

Ziua de naștere a lui Asya va fi peste 2 zile și ea stabilește un nou plan. Îi cere unei paciente care lucrează la o bijuterie să îl sune pe Volkan și să se prefacă că l-a sunat din greșeală și că o caută pe Asya pentru că a primit colierul pe care ea vrea să îl cumpere.
Când aude despre colier, Volkan vrea să îl cumpere și să i-l dăruiască de ziua ei.
Asya se întâlnește cu Cavidan la patiseria de alături când Volkan merge la magazinul de bijuterii. Cavidan îl vede pe Volkan și o anunță pe Derin că soțul ei i-a cumpărat un cadou.
Derin merge la același magazin și îi cumpără și ea soțului ei un cadou. Vânzătoarea îi arată fotografia colierului pe care l-a cumpărat Volkan.
La cererea lui Asya, vânzătoarea îl anunță pe Volkan. Atunci Volkan merge să cumpere un colier și pentru Derin însă este diferit de cel pe care i l-a luat Asyei.
Când îi dăruiește colierul lui Derin, ea își dă seama că celălalt l-a cumpărat pentru Asya.

Asya informează pe toată lumea că va merge la Istanbul la un seminar în acea seară și că își va petrece ziua de naștere acolo. Îi cere asistentei să-i spună lui Volkan că a făcut o rezervare la hotel în numele lui Aras Ateşoğlu. Crezând că Asya se va întâlni cu Aras, Volkan merge după ea la Istanbul. Derin merge după el.
Volkan o găsește pe Asya singură la restaurantul hotelului și se bucură că Aras nu a ajuns. Îi dăruiește colierul apoi Asya îi spune că trebuie să plece fiindcă este așteptată.
Când iese din hotel, Asya se întâlnește cu Derin și îi arată colierul pe care îl poartă.

Obțineți actualizări în timp real direct pe dispozitivul dvs., abonați-vă acum.